duminică, 8 aprilie 2012

Colinde de Florii

În Sfânta Duminică a Floriilor, grupul vocal "Heruvimii", format din copii ai clasei a IV-a A - îndrumaţi de profesorii Violeta şi Mihai Popa, de la Şcoala "Elena Cuza" Iaşi - au prezentat un emoţionant program muzical-literar în Biserica "Sfânta Treime" Iaşi. Pr. paroh Mihai Ciocan şi pr. Mihail Ungureanu, întreaga comunitate parohială, au primit cu totală deschidere şi bucurie duhovnicească acest frumos eveniment din biserica lor atât de dragă. Prezenţele luminoase ale copiilor şi vocile lor gingaşe au fost florile cele mai frumoase aşternute cu toată dragostea în faţa Mântuitorului, în această zi de creştinească sărbătoare. Mulţi dintre credincioşi au primit astăzi cu dorită vrednicie Sfânta Împărtăşanie şi şi-au exprimat prin aprecieri verbale bucuria datorată programului delicat oferit de copilaşi pe care au primit-o ca pe un dar divin. Activitatea este inclusă în proiectul platformă de voluntariat şi de colaborare cu Biserica, proiect intitulat "Îngeri în primăvară", coordonat de profesorii Fulvia Horobeţ, Adrian Chiorescu şi de pr. Mihai Ciocan.

prof. Fulvia Horobeţ


Foto de Adrian Chiorescu

joi, 5 aprilie 2012

Proiectul "Îngeri în primăvară" premiat din nou la Gala "Balul Voluntarilor"

La prima ediţie a secţiunii "Voluntarii au talent", IMNUL VOLUNTARILOR, din cadrul Proiectului "Îngeri în primăvară" a obţinut premiul al II-lea la Gala proiectelor de voluntariat.
Proiectul este coordonat de prof. Fulvia Horobeţ şi Adrian Chiorescu.

Concursul Judeţean "Sărbătoarea Paştelui la români", ediţia a IV-a

Joi, 5 aprilie 2012, la Şcoala „Elena Cuza” Iaşi, s-a desfăşurat a patra ediţie a concursului judeţean „Sărbătoarea Paştelui la români”. Realizat pe două secţiuni, interpretare artistică (muzicală sau literară) şi artă plastică, a reunit elevi talentaţi de la mai multe şcoli din judeţul Iaşi, cum ar fi: Şcoala „Alexandru Vlahuţă” Iaşi, Şcoala „Ştefan Bârsănescu” Iaşi, Şcoala Tomeşti, Şcoala Holboca, Şcoala Dancu, Şcoala „Al. I. Cuza” Podu-Iloaiei, Şcoala „Elena Cuza” Iaşi. Coordonatorii proiectului de tip concurs, profesorii Fulvia Horobeţ şi Adrian Chiorescu, s-au bucurat de colaborarea cu Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, reprezentată de preşedintele, etnograful Marcel Lutic, de colaborarea cu Biserica „Sfânta Treime” Iaşi, reprezentată de preotul paroh Mihai Ciocan şi de colaborarea cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Iaşi, prin consilierul Gheorghe Mihăilă. Cu toţii au contribuit la reuşita evenimentului. Şcoala gazdă a prezentat asistenţei un apreciat program artistic la care şi-au adus cu succes contribuţia: ansamblul folcloric „Opincuţa”, coordonat de coregraful Petre Şuşu şi de profesoarele Luminiţa Murariu şi Violeta Popa, dar şi de montajul literar-muzical de Florii, îndrumat de profesorii Violeta şi Mihai Popa. Artiştii populari Emilia Mititelu (pictură icoană) şi Constantin Vasiliu (prelucrarea pielii), membri ai Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova au oferit demonstraţii ale meşteşugurilor lor copiilor şi profesorilor participanţi.

Activitatea a fost mediatizată de Cotidianul naţional Lumina, Portalul Doxologia şi Radio Trinitas.

Prof. Fulvia Horobeţ

miercuri, 4 aprilie 2012

"Daruri de Lumină"

Marţi, 3 aprilie 2012, la Biserica "Sfânta Treime" Iaşi s-a desfăşurat activitatea de caritate "Daruri de lumină". În cadrul proiectului "Îngeri în primăvară" (de voluntariat şi de colaborare cu Biserica), elevii Şcolii "Elena Cuza" Iaşi au oferit daruri, care au constat din haine, jucării, rechizite, persoanelor aflate temporar în diferite dificultăţi din comunitatea parohială. A fost impresionantă mobilizarea copiilor, biserica a fost arhiplină de mici heruvimi, care cu emoţie au adus daruri. Acestea au luminat întreaga biserică, iar lumina din sufletele lor curate şi sincere se prelungeşte în fericirea şi lumina Împărăţiei Luminii. Părintele paroh Mihai Ciocan a rostit un cuvânt folositor pentru zidirea sufletească. Copiii au fost însoţiţi de părinţi şi următorii profesori: Bâzdâgă Olguţa, Creţu Feodora, Slabu Nicoleta, Câşlariu Eugenia, Bucovină Georgeta, Blagoci Maria, Ghercă Emanuela, Bungianu Geta, Murariu Luminiţa, Câtea Eufrosina, Popa Violeta, Diac Carmen.
Coordonatori ai proiectului sunt profesorii Fulvia Horobeţ, Adrian Chiorescu şi preotul Mihai Ciocan.

Acţiunea a fost mediatizată de Cotidianul naţional Lumina şi Radio Trinitas.



Foto de Adrian Chiorescu

duminică, 1 aprilie 2012

Ziua Autismului

În fiecare an, pe data de 2 aprilie, este Ziua Internaţională a Persoanelor Autiste. La Iaşi, in faţa Primăriei, Şcoala "Elena Cuza" Iaşi a fost una dintre instituţiile care au colaborat la realizarea evenimentului dedicat acestei zile, în parteneriat cu Fundaţia "Steaua Speranţei". Evenimentul s-a desfăşurat în această seară, 1 aprilie 2012, de la ora 19,30. La ora 20, clădirea Primăriei, a Universităţii "Al. I.Cuza", a Facultăţii de Farmacie şi Medicină, a Universităţii "Petre Andrei", ca şi alte instituţii de cultură din marile oraşe ale ţării şi ale lumii a fost luminată în albastru. Elevii proiectului judeţean "Îngeri în primăvară", coordonat de profesorii Fulvia Horobeţ şi Adrian Chiorescu, au prezentat dans modern, iar ansamblul folcloric "Opincuţa", din aceeaşi şcoală, coordonat de coregraful Petre Şuşu şi profesoarele Violeta Popa şi Luminiţa Murariu, au prezentat cântece şi dansuri populare. Menţionăm că elevii proiectului "Îngeri în primăvară" ai Şcolii "Elena Cuza" Iaşi desfăşoară activităţi comune cu copiii Clubului "Special Kids" ai Fundaţiei "Steaua Speranţei". Copiii ONG-ului învaţă să se integreze în comunitate, iar elevii şcolii partenere învaţă să respecte şi să ajute, să înţeleagă şi să se îmbogăţească spiritual împreună cu toţi copiii, indiferent dacă ei sunt Down sau autişti sau au vreo dizabilitate fizică. Prin activităţile de voluntariat şi de integrare în comunitate, toţi copiii îşi formează un caracter de calitate.

Activitatea a fost mediatizată de Cotidianul naţional Lumina.


prof. Fulvia Horobeţ


Foto de Adrian Chiorescu
Powered By Blogger